A A+
Cu toata increderea
Simbol Craciun


OMNIASIG pentru OMU – drum sigur spre cele mai înalte culmi

În 2017 continuăm ascensiunea spre cele mai înalte culmi și dincolo de ușile birourilor, prin intermediul campaniei de interes național OMNIASIG pentru OMU. Obiectivul proiectului este acela de a spori gradul de siguranță al unuia dintre cele mai faimoase și vizitate obiective turistice din România. Proiectul se desfășoară cu aprobarea și sprijinul Salvamont Râșnov și în colaborare cu Asociația Turistică pentru Natură Oxigen. 

Împreună cu Asociația Turistică pentru Natură Oxigen și Salvamont Râșnov, am identificat o nevoie, aceea de a avea un traseu sigur și ușor de urmat pentru toți iubitorii de natură și mișcare în aer liber, un traseu cu marcaje vizibile, lizibile, cu informații corecte, un traseu pe care podețele, lanțurile și scările de siguranță să fie în cea mai bună condiție și să nu pună în pericol viețile drumeților. 

Aproximativ 1.000.000 de turiști vizitează anual munții Bucegi, iar dintre aceștia, aproximativ 5.000 folosesc traseele vizate de noi. Ne-am mobilizat, așadar, să le oferim tuturor o ascensiune cât mai sigur spre Vârful OMU. 

Conform studiului Relația românilor cu muntele, realizat de OMNIASIG pe un eșantion reprezentativ la nivel național, reiese că, deși 90% dintre români recomandă drumețiile spre Vârful Omu, doar 30% dintre aceștia au vizitat acest obiectiv. Din aceștia, peste 46% consideră ascensiunea grea și periculoasă. În același timp, 78% recunosc faptul că muntele ar deveni un loc mai sigur prin remarcarea periodică a traseelor și montarea unor panouri informative. 65% dintre români plănuiesc să ajungă pe Vârful Omu în viitorul apropiat.

Astfel, la începutul lunii iulie am dat startul acțiunilor care vor face mai sigur și mai ușor de urcat traseul din Bușteni spre cel mai înalt vârf muntos al Bucegilor.

Campania OMNIASIG pentru OMU este mai mult decat o simplă acțiune pentru mediu, este un proiect de anvergură care include o serie de acțiuni menite să sporească gradul de siguranță al unor segmente de traseu care duc spre Vârful OMU. Obiectivul este cunoscut nu doar prin frumusețea naturală incontestabilă, ci și ca fiind cel mai înalt punct locuit permanent din țară, deoarece aici se află o stație meteorologică ce funcționează permanent. 

Cele trei porțiuni de traseu incluse în acest proiect alcătuiesc 2 trasee complete către faimosul vârf montan:

Traseul 1. Bușteni Căminul Alpin – Poiana Coștilei – Poiana Văii Cerbului – Pichetul Roșu – Cabana Mălăiești (6 ore) – Vârful Omu (8 ore 1/2 – 9 ore);

Traseul 2. Gura Diham – Poiana Izvoarelor – La Prepeleac – Cabana Mălăiești – Vârful Omu. 

Campania se desfășoara pe parcursul întregii veri și implică 4 etape:

Etapa 1. Refacerea marcajelor pe segmentul Bușteni – Pichetul Roșu în luna iulie;

Etapa 2. Asigurarea traseului Pichetul Roșu – Cabana Mălăiești în luna august;

Etapa 3. Refacerea marcajelor pe segmentul Gura Diham – Poiana Izvoarelor în luna august;

Etapa 4. Amenajarea platoului turistic Vârful Omu (altitudine de 2.505 m) în luna septembrie.

Reabilitarea realizată în cadrul primei etape a constat în îndepărtarea arborilor căzuți pe traseu, vopsirea marcajelor și înlocuirea săgeților indicatoare deteriorate. La această primă acțiune au participat 30 de voluntari OMNIASIG, îndrumați de reprezentanții Asociației Turistice pentru Natură Oxigen, cu aprobarea Salvamont Râșnov.  

Campania a fost lansată oficial dupa această primă acțiune, în cadrul unei conferințe de presă suținută în cel mai înalt punct locuit din București, din clădirea Skytower. În online, campania a fost lansată printr-un montaj în care a fost redată această primă etapă. 

A doua etapă a proiectului OMNIASIG pentru OMU s-a desfășurat pe durata a cinci zile din luna august. 10 voluntari ai Asociației pentru Natură Oxigen, sub îndrumarea Salvamont Râșnov, au înlocuit lanțurile, podețele de lemn și panourile direcționale pe traseul de vară Pichetul Roșu – Cabana Mălăiești – poteca Tache Ionescu. Înainte de acțiune, aceste elemente, esențiale pentru o drumeție fără incidente și dusă la bun sfârșit în siguranță, fie lipseau, fie erau avariate, amenințând efectiv viața turiștilor care tranzitează zona. 

Datorită implicării noastre, traseele de vară care duc spre vârful OMU devin mai sigure pentru toţi iubitorii de natură şi de viaţă sănătoasă şi mai uşor de parcurs. 

Împreună atingem cele mai înalte culmi! 

Puteti viziona episodul 1episodul 2 si episodul 3 al campaniei "OMNIASIG pentru OMU" si accesa pagina noastra de Facebook, aici.