OMNIASIG se alătură luptei cu noul coronavirus și sprijină cu 50.000 euro asociația Dăruiește Viață

OMNIASIG Vienna Insurance Group acționează responsabil și solidar în gestionarea crizei generată de noul coronavirus la nivel național. În consecință, compania se alătură asociației Dăruiește Viață cu o donație de 50.000 euro, pentru a susține demersul de dotare a spitalelor de stat cu echipament medical și crearea unor condiții optime de tratament în următoarea perioadă pentru persoanele afectate de COVID-19.

„Ne confruntăm cu o situație fără precedent și suntem conștienți că, pentru a depăși cu bine această perioadă, este nevoie de un efort colectiv, de la fiecare individ în parte, până la cadre medicale, autorități și companii din mediul privat. Astfel, OMNIASIG a decis să doneze 50.000 euro către Asociația Dăruiește Viață, contribuind astfel la achiziția echipamentelor necesare pentru spitalele din România. Suntem solidari și recunoscători tuturor cadrelor medicale care se luptă în acest moment pentru a salva vieți și le mulțumim pentru dedicare și putere.”

Mihai Tecău, Președinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group

Una dintre principalele valori ale companiei este responsabilitatea față de comunitate și față de nevoile primordiale ale acesteia. Astfel, inițiativa OMNIASIG vine în mod natural, având în vedere valorile și principiile solide după care se ghidează compania, atât în construirea unui business performant, cât și în relația cu comunitatea și societatea.

OMNIASIG Vienna Insurance Group este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea și coordonarea Consiliului de Supraveghere. Compania are un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă.

Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi în Europa Centrală şi de Est. Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii esteformat din aproximativ 50 de companii din 30 de ţări. Cei peste 25.000 de angajaţi ai Vienna Insurance Group au grijă de nevoile de zi cu zi ale peste 22 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate pe Bursa de Valori din Viena din 1994 și beneficiază de un rating A+ cu perspectivă stabilă din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor's. Acesta este cel mai bun rating al unei companii din indicele ATX, principalul indice al Bursei de Valori din Viena. Vienna Insurance Group colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.

OMNIASIG Vienna Insurance Group

Mădălina Constantin, Director PR și Marketing

PR@omniasig.ro / www.omniasig.ro / Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti

Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420

Toate comunicatele Comunicatul urmator