OMNIASIG s-a alăturat proiectului ”Banca de alimente” derulat de CRUCEA ROȘIE Română

OMNIASIG Vienna Insurance Group dă încă o dată dovadă de spirit civic și responsabilitate socială, alăturându-se proiectului Banca de alimente derulat de CRUCEA ROȘIE Română. În perioada 6 iunie–8 iulie 2016, compania a organizat o campanie internă prin intermediul căreia și-a îndemnat angajații să doneze bani, bonuri de masă, jucării sau timp pentru copiii din Centrul de Coordonare, Consiliere, Evaluare și Suport „Sfântul Spiridon” din București. OMNIASIG a triplat apoi suma strânsă de la angajați.

Proiectul ”Banca de Alimente” presupune stocarea de alimente neperisabile în depozitele Crucii Roșii, în urma donațiilor și sponsorizărilor, și distribuirea acestora către persoanele vulnerabile din București și din țară. Alimentele se distribuie pe baza evaluărilor efectuate de către filialele Crucii Roșii, precum și de către direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului de sector sau din județe.

Scopul comun al OMNIASIG și al Crucii Roșii Române a fost să acorde un ajutor copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, asistați în cadrul Centrului de Coordonare, Consiliere, Evaluare și Suport „Sfântul Spiridon”, aflat sub coordonarea DGASPC sectorul 4, București.

Vineri 15 iulie, la finalizarea acestei campanii, angajații OMNIASIG deveniți voluntari ai Crucii Roșii pentru o zi, au donat alimentele atât de necesare minorilor de la acest centru, achiziționate din banii donați de companie și angajații acesteia.

La acțiunea de donare, care a avut loc la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Aleea Covasna, numărul 2 – 4, sector 4, București, au participat domnul Mihai Tecău – Președinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group și doamna Victoria Mihaescu, Director programe în cadrul Crucii Roșii.

Pe lângă alimente, micuții au primit și o mulțime de jucării donate de angajații OMNIASIG, jucării care le-au înseninat chipurile și i-au îndemnat la joacă din prima clipă.

„Ne bucurăm că OMNIASIG a decis să se alăture demersului nostru de a trăi într-o lume fără foame. Mulțumim pentru generozitate, atât companiei cât și tuturor angajaților care au donat și care s-au implicat în campania de distribuire a alimentelor și jucăriilor donate. Fără voi această acțiune nu ar fi fost posibilă. Voi ați adus zâmbetele pe chipurile micuților care au atâta nevoie de atenție, iar pentru asta, atât noi, Crucea Roșie, cât și reprezentanții Centrului Sfântul Spiridon, vă suntem recunoscători”

a declarat doamna director al Direcției programe a Crucii Roșii – Victoria Mihăescu.
 

OMNIASIG și-a demonstrat în repetate rânduri responsabilitatea socială, alăturându-se mai multor proiecte cu impact asupra comunității, iar aceasta este o primă acțiune cu copii în care ne-am implicat, trup și suflet. Ziua aceasta emoționantă demonstrează încă o dată că familia OMNIASIG este una foarte unită și gata oricând să dea o mână de ajutor celor mai puțin norocoși. Colegii noștri au dat dovadă de generozitate și spirit filantrop, unindu-și forțele pentru a dărui zâmbete și speranță micuților, și țin să le mulțumesc încă odată pentru asta. Mulțumim, de asemenea, Crucii Roșii și Centrului Sfântul Spiridon pentru că ne-au oferit această ocazie și vă promit, în numele meu și al colegilor, că nu vom uita acest moment”

a declarat domnul Mihai Tecău, Președinte Directorat OMNIASIG Venna Insurance Group.

Despre Crucea Roșie Română

Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentare la fiecare nivel teritorial, având 47 de filiale, 1.996 subfiliale și 1.307 comisii, iar 5.500 de voluntari se implică activ în activitățile Crucii Roșii Române.

Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate sunt principiile fundamentale ale Crucii Roșii Române care stau la baza tuturor acțiunilor sale.

Despre OMNIASIG Vienna Insurance Group

OMNIASIG Vienna Insurance Group este cea mai mare companie de asigurări generale din România în 2015, având un volum al primelor brute subscrise în valoare de 976,69 milioane lei și un capital social de 463.807.666 lei. Compania are un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă. OMNIASIG VIG este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Consiliul de Supraveghere şi Directorat.

Vienna Insurance Group (VIG) este liderul pieţei asigurărilor atât în Austria cât şi în Europa Centrală şi de Est. Aproximativ 50 de companii în 24 de ţări formează un Grup cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi relaţii strânse cu clienţii. VIG are o experienţă în domeniul asigurărilor de aproape 190 de ani. Cu aproximativ 24.000 de angajaţi, Vienna Insurance Group este lider incontestabil pe pieţele sale de bază. Aşadar, Grupul este poziţionat excelent pentru a profita de oportunităţile de creştere pe termen lung, într-o regiune cu 180 milioane de oameni.

Vienna Insurance Group este cea mai bine clasată companie conform ATX, principalul indice al Bursei de Valori din Viena; acţiunile sale sunt listate şi la Bursa de Valori din Praga.
 

Contact:

OMNIASIG Vienna Insurance Group

Mădălina Constantin, Director PR și Marketing

madalina.constantin@omniasig.ro / www.omniasig.ro / Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti

Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420

Toate comunicatele Comunicatul urmator