OMNIASIG implementează serviciul Valet, de tip service door to door, care limitează deplasarea asiguraților Casco în spații publice
În contextul pandemiei COVID-19, OMNIASIG Vienna Insurance Group acționează responsabil și solidar în gestionarea situației actuale. Alături de celelalte măsuri adoptate,
OMNIASIG vine în sprijinul asiguraților săi Casco de data aceasta cu un serviciu complet nou, adaptat situației actuale, denumit generic Valet Service. Este vorba de un serviciu de tip service door to door, disponibil pentru moment în București, ce își propune să reducă la zero expunerea clienților în spații publice în următoarea perioadă.