La OMNIASIG au fost avizate daune pentru 10 apartamente din incendiul de la Constanța

București, 22 decembrie 2021

OMNIASIG Vienna Insurance Group este alături de clienții săi în momentele nefericite și face întotdeauna toate demersurile necesare pentru soluționarea rapidă a daunelor. În cazul incendiului de proporții ce a avut loc pe 16 decembrie 2021 într-un bloc din Constanța, compania a primit până în acest moment avizare de daună pentru 10 apartamente din respectivul bloc, ce aveau încheiate asigurări facultative de locuință.

Specialiști din cadrul Direcției Daune OMNIASIG s-au deplasat rapid la fața locului pentru efectuarea constatării daunelor și analiza situației, în vederea soluționării dosarelor de daune în cel mai scurt timp posibil. Polițele în baza cărora au fost deschise dosarele de daună sunt asigurări facultative de locuință, iar patru dintre acestea cuprind în acoperire și bunurile din interiorul apartamentelor.

O asigurare facultativă a locuinței, în completarea asigurării obligatorii PAD, oferă o protecție completă și reprezintă o investiție în siguranța căminului, precum și o garanție a continuității vieții familiei în cazul în care locuința respectivă este afectată de un incident precum acesta.

 

OMNIASIG Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piața asigurărilor din România, menținându-se constant în topul celor mai mari asigurători din țară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare și o rețea de sucursale și agenții extinsă la nivel național. Cei peste 1.100 de angajați oferă constant clienților și partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul celor 26 de ani. Prin apartenența la Vienna Insurance Group, OMNIASIG oferă clienților și partenerilor săi stabilitate și putere financiară, precum și expertiză complexă pe toate liniile de asigurări generale.

OMNIASIG promovează excelența, responsabilitatea și integritatea în tot ceea întreprinde, cu obiectivul principal de a contribui la dezvoltarea societății și a comunității în care își desfășoară activitatea.

Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) este principalul expert pe piața asigurărilor în Austria precum şi în Europa Centrală şi de Est. Grupul are o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii, și este format din aproximativ 50 de companii din 30 de ţări. Cei peste 25.000 de angajaţi ai Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) au grijă de nevoile de zi cu zi ale celor peste 22 de milioane de clienți. Acțiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994. Compania beneficiază de rating A+ cu perspectivă stabilă din partea reputatei agenții internaționale de rating Standard & Poor's. Acesta este cel mai bun rating al unei companii din indicele ATX, principalul indice al Bursei de Valori din Viena. Vienna Insurance Group (Wiener Versicherung Gruppe) colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală și de Est.

Contact:
OMNIASIG Vienna Insurance Group

Mădălina Constantin, Director PR & Marketing

PR @ omniasig.ro

Aleea Alexandru, nr. 51, Sector 1, Bucureşti

Tel. 021.405.74.20, 0372.187.420 / www.omniasig.ro

Toate comunicatele Comunicatul urmator